Ziua Protecției Civile

Ziua Protecției Civile din România – 28 februarie

În afara învățămintelor în plan militar, Primul Război Mondial a generat serioase motive de reflecție și în planul protecției populației civile în fața ororilor care l-au însoțit. Și în România, ca de altfel în întreaga Europă, lipsa unei pregătiri anterioare și a unor măsuri minime de protecție, au generat sute de mii de victime civile nevinovate care s-au adăugat celor de pe fronturile de luptă. Supusă la primele atacuri din aer, la bombardamentele artileriei, dar și la atacuri diversioniste cu agenți microbieni care au dus la provocarea unor epidemii în masă, așa cum au fost tifosul exantematic, holera, febra tifoidă, populația de la orașe și din mediul rural a avut de suferit din greu.

.

Pe timpul primei conflagrații mondiale s-a remarcat și prima acțiune de anvergură de evacuare, din fața dușmanului, a valorilor și bunurilor industriale importante, a organelor puterii și administrației, precum și a unei părți din populație. Toate aceste învățăminte au fost sintetizate după război în lucrări teoretice de pregătire a militarilor și autorităților, dar și în apariția primelor reglementări pe linia apărării civile. Ca un prim pas în instituționalizarea sistemului de protecție a populației în caz de conflict armat, la 20 noiembrie 1924 se înființează ”Școala Apărării Contra Gazelor”, menită să pregătească în domeniu cadrele militare de la toate categoriile de arme.

.

Pe data de 1 ianuarie 1925 ia ființă în mod oficial Serviciul Apărării Contra Gazelor din armata română, care în afară de amintita școală mai cuprindea un laborator de cercetări și un atelier de reparații. Preocupările în domeniu impun apariția, în anul 1926, a primului act normativ denumit ”Instrucțiuni provizorii asupra protecției contra gazelor de luptă”. Tot in același an va apărea si revista ”Antigaz”, care va îndeplini un rol important în pregătirea cadrelor militare și educarea populației. Anul următor, în revista ”Antigaz” apare, sub semnătura col. Popescu E. George, șeful Serviciului Apărării Contra Gazelor, articolul ”Protecția populației civile contra gazelor de luptă”, care va prefigura cadrul organizatoric și misiunile viitoarei apărări pasive.

Lucrările Comitetului Internațional al Crucii Roșii din anul 1928 pun pentru prima oară problema înființării unor structuri de protecție a populației împotriva atacurilor aero-chimice, precum și pentru elaborarea unui act normativ în acest sens. Așa apare Decizia Ministerului de Război nr. 513 din 21 iunie 1928 de instituire a unei comisii mixte destinate ”A studia și propune măsuri pentru soluționarea problemei protecției populației civile”. Din comisie, pe lângă reprezentanți civili ai unor ministere, făceau parte delegați ai armatei, jandarmeriei, șeful Serviciului Apărării Contra Gazelor, col. Popescu E. George, precum și șeful pompierilor militari, col. Gheorghe Pohrib. După un an de studii, comisia va prezenta guvernului ”Instrucțiunile provizorii pentru organizarea protecției civile contra gazelor de luptă”, care vor fi aprobate de către Consiliul de Miniștri pe data de 25 octombrie 1929. Acest act juridic este primul de acest fel care reglementează înființarea unei organizații pentru protecția populației civile în caz de război.

Înființarea, prin Legea 1911 din 31 martie 1932, a Inspectoratului General al Comandamentelor Teritoriale, stabilește în sarcina acestui organism coordonarea lucrărilor și măsurilor pentru apărarea antiaeriană a teritoriului și populației împotriva gazelor de luptă. Cu un an înainte, datorită unor eforturi importante, apăruse masca contra gazelor, model românesc, apreciată ca fiind una dintre cele mai perfomante din acea vreme.
Începutul reglementărilor de rang superior privind protecția populației și a bunurilor în caz de conflict armat este dat de Legea asupra organizării națiunii și teritoriului pentru timp de război” nr. 1245 / 24.04.1933, prin care se stipula încadrarea cetățenilor țării în diferite organizații paramilitare, inclusiv în cele de apărare pasivă pentru protecția populației și intervenție în vederea înlăturării efectelor atacurilor din aer. Strâns legat de această lege și anterior apariției ei, va intra în vigoare Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene la 23 martie 1933, regulament aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie același an. Prin acesta se stabilea că ”Apărarea Pasivă este pregătită și pusă în aplicare pe întregul teritoriu de Ministerul de Interne prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă”, întreaga problematică trecând de la Ministerul Apărării Naționale. Respectivul regulament stabilea atribuții ministerelor, localităților urbane și rurale, întreprinderilor și instituțiilor de tot felul. Se înființau comisii de apărare pasivă la nivelul județelor, prețurilor, municipiilor, orașelor și comunelor rurale, precum și la nivelul întreprinderilor și instituțiilor. Totodată erau instituite măsuri preventive, măsuri de salvare și era stabilit un document unic de înființare a formațiunilor de intervenție de la nivelul localităților, instituțiilor și întreprinderilor, denumit Planul Apărării Pasive. Înaltul Decret Regal nr. 468 este considerat actul de naștere al Protecției Civile din România, în fiecare an la 28 februarie sărbătorindu-se ZIUA PROTECȚIEI CIVILE.

Prin același regulament erau stabilite și măsuri de competența pompierilor militari, inclusiv de organizare și participare la exercițiile publice de alarmare și de pregătire a populației civile din localitățile unde existau subunități ale acestora. Legea 815 din 3 aprilie 1936 privind organizarea Corpului Pompierilor Militari stabilea că ”Prevenirea și combaterea sinistrelor, precum și executarea măsurilor impuse pompierilor prin Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene sunt încredințate pe tot cuprinsul țării Corpului Pompierilor Militari”. Organizarea și subordonarea dublă (Ministerului de Interne – administrativ; Ministerului Apărării Naționale – din punct de vedere al recrutării, disciplinei și poziției militarilor), a Corpului Pompierilor Militari, a permis acestuia să organizeze încă din timp de pace și subunități de apărare pasivă pentru: observare și semnalizare; determinarea și identificarea gazelor de luptă; dezinfectare; salvare a răniților și gazaților; îndepărtare a dărâmăturilor; ridicare a bombelor neexplodate etc. Toate aceste formațiuni vor fi echipate și înzestrate cu echipament și aparatură specifică, inclusiv cu autospeciale și utilaje (cele din București și din Ploiești). De menționat că în toată perioada interbelică și pe timpul celui de-al doilea război mondial pompierii militari au păstrat în compunerea lor unități și subunități de apărare pasivă, la nivelul Capitalei fiind organizat, în 1940, un Batalion de Pompieri de Apărare Pasivă cu patru companii (în afara celor șase, numai de pompieri, existente dinainte). O puternică organizare de pompieri și apărare pasivă a existat pe Valea Prahovei (un batalion care se va transforma în regiment după 3 august 1943).

Mulțumesc pentru vizită. Vă rugăm să lăsați un răspuns.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s