Pompierii în România constituie un serviciu de ajutor în caz de urgență: incendii, accidente, inundații, cutremur sau alte situații de urgență, având ca atribuții evitarea sau reducerea efectului negativ asupra persoanelor, animalelor și bunurilor, precum și organizarea acțiunilor de salvare a acestora SMURD.
Pompierii sunt organizați în serviciile de urgență profesioniste, voluntare, publice ori private.
1.Serviciile profesioniste
Serviciile profesioniste funcționează în subordinea Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.) potrivit reglementărilor specifice.
.
.
La nivel național activitatea pompierilor este condusă de inspector general iar în situații de urgență activitatea pompierilor este coordonată de Departamentul pentru situații de urgență, care funcționează în cadrul Ministerul Afacerilor Interne
La nivel județean activitate pompierilor este condusă de inspector șef iar în situații de urgenta de prefect care este coordonat operațional de secretarul de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgenta.
Serviciile de urgență profesioniste funcționează ca inspectorate județene și al municipiului București, cu personalitate juridică.
La nivelul fiecărei județ sunt constituite subunități de intervenție pentru situație de urgență.
Personalul serviciilor de urgență profesioniste, al I.G.S.U., se compune din:
- ofițeri, maiștri militari și subofițeri de protecție civilă, pompieri și specialiști;
- funcționari publici calificați;
- personal contractual operativ de execuție, atestat în meseriile de protecție civilă, pompieri și alte specialități;
- personal contractual auxiliar.
Obligații
- prevenirea situațiilor de urgență (incendii, inundații, cutremur, accidente rutiere, alunecări de teren, etc.);
- informare și educare preventivă a populației și avertizare a acesteia, înștiințare a autorităților administrației publice, despre posibilitatea/iminența producerii situațiilor de urgență;
- căutare și salvare a persoanelor;
- acordare de asistență medicală de urgență prin module SMURD din cadrul serviciilor de urgență profesioniste;
- pregătirea populației în situații de urgență
- stingerea incendiilor.
Pompier specialist
Brevetul de pompier specialist se eliberează, la cererea solicitanţilor, de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, pe baza verificării indeplinirii condiţilor prevazute de lege si a interviului susţinut in fata comisiei de evaluare constituite in acest sens.
Deţínătorii brevetului de pompier specialist pot fi şef serviciu privat/şef serviciu voluntar pentru situaţii de urgenta.
.
2.Servicii voluntare și private
Serviciile de urgență voluntare/private sunt structuri specializate, altele decât cele aparținând serviciilor de urgență profesioniste, organizate cu personal angajat și/sau voluntar, în scopul apărării vieții, avutului public și/sau a celui privat împotriva incendiilor și a altor calamități, în sectoarele de competență stabilite cu avizul inspectoratelor.
Serviciile voluntare funcționează la nivel local, iar serviciului este condusă de primar prin consiliu local respectiv servicii voluntare pentru situații urgență (S.V.S.U.), la operatorii economici și instituțiile, care desfășoară activități cu risc de incendiu activitatea se realizează prin servici private pentru situații de urgență (S.P.S.U.) potrivit legii.
În domeniul apărării împotriva incendiilor pot funcționa și servicii de urgență private constituite ca societăți comerciale.
Formarea, evaluarea și certificarea competenței profesionale a personalului serviciilor de urgență voluntare sau private se realizează de centre de formare și evaluare abilitate prin lege, avizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.)
Ocupații din domeniul apărării împotriva incendiilor:
- Șef compartiment pentru prevenire – Cod COR 516101
Șef formație intervenție, salvare şi prim ajutor – Cod COR 516102
Specialiști pentru prevenire – Cod COR 516103 - Servant pompier – Cod COR 516104
- Șef grupă intervenție – Cod COR 516105
- Șef echipă specializată – Cod COR 516106
Mai multe informații despre pompierii voluntari principii, condiții de încadrare mai jos
https://pompieriipreg.wordpress.com/stiri/despre-voluntariat/
Surse:
- Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.) – www.igsu.ro
- O.G 21 din 2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență
- http://www.slideshare.net/PompieriiRomni/ordonanta-de-urgentanr21-din-2004-33725853
- O.G. nr. 88/2001 privind inființarea, organizarea si funcționarea serviciilor publice
- O.G nr. 88 din 2001 privind organizare și funcționare servicii publice
- Regulamentului de organizare si funcționare si a organigramei I.G.S.U. – H.G. Nr.1490 din 9 septembrie 2004
- Statutul cadrelor militare – Legea nr. 80 din 11 iulie 1995
- Competență profesională pompieri conform C.N.F.P.A. servant pompier – COR 541104 http://www.slideshare.net/PompieriiRomni/servantpompier?qid=5ca6ce20-1f69-4765-9742-ea81ef175f34&v=default&b=&from_search=2
- Situația furnizorilor servanți pompieri – IGSU , http://www.slideshare.net/PompieriiRomni/situatie-furnizori-servant-pompier
În domeniul apărării împotriva incendiilor pot funcționa și servicii de urgență private constituite ca societăți comerciale. Asta este un lucru foarte bun! Pentru ca pompierii militari si SMURD nu mai pot face fata!
Bafta!
ApreciazăApreciază
Asa este, mai multe informaţii găseşti aici – https://pompieriipreg.wordpress.com/serviciu-privat/
ApreciazăApreciază