Col. Marcel-Sorin Lucaciu – IGSU

Mesaj Col. Marcel-Sorin Lucaciu adresat personalului I.G.S.U.

Dragi camarazi,

Am avut privilegiul și onoarea în calitate de inspector general să conduc destinele acestei instituții aproape un an și jumătate. Am făcut-o așa cum am fost învățat, așa cum am știut, și, câteodată așa cum mi s-a dat voie. Am avut realizări dar am avut și insatisfacții. A fost o perioadă densă, încărcată, trepidantă. Am trecut prin mari furtuni și m-am bucurate de zile bune deopotrivă și toate au fost posibile pentru că v-am știut aproape. Ziceam la numirea mea în funcție că nimic nu mă face mai puternic decât gândul că în spatele meu se află aproape 29.000 de suflete și că dacă, instituția în ansamblul ei, va avea inteligența necesară să valorifice acest uriaș bazin de inteligență, angajament, pasiune și devotament atunci cu certitudine va avea și viitor. În ceea ce mă privește am făcut tot ce mi-a stat în putință să rămân ancorat în viața de zi cu zi a instituției, să cunosc problemele ei și să reușesc să valorific potențialul pe care îl reprezentanți, să fiu părtaș la construirea unui viitor.

[Imagine: Col%20M.%20Lucaciu%20%2810%29.jpg]

De multe ori însă vremile sunt deasupra oamenilor şi nu oamenii deasupra lor. Eu, cel puţin, personal trăiesc un asemenea moment.
Doresc să vă mulţumesc tuturor pentru dăruirea, comportamentul şi devotamentul cu care v-aţi făcut datoria reuşind să menţineţi instituţia pe primul loc în preferinţele cetăţenilor, în pofida timpurilor vitrege pe care le traversăm.
Doresc să mulţumesc tuturor acelora care mi s-au alăturat în demararea unor proiecte care cred că nu ar trebui abandonate!
Îmi cer scuze pentru toate problemele pe care voit sau fortuit le-am creat unora.
Doresc succes noii echipe manageriale şi o asigur de întregul meu sprijin.
Rămân profund ataşat acestei instituţii, principiilor şi valorilor care o guvernează.

Am onoarea!
Col. Lucaciu Marcel

Sursa: I.G.S.U. http://www.igsu.ro/documente/informare_publica/Mesaj-col-Lucaciu.pdf

Reclame