2014

 Competiţia Naţională de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat, 03 -05.09.2014, Oradea

În perioada 04.09.-05.09.2014, în municipiul Oradea a avut loc “Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, organizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, UPU-SMURD Bihor şi Fundaţia pentru SMURD.

La concurs au participat echipele de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat, câştigătoare ale fazelor zonale din cadrul ediţiei a III-a 2014 (Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Braşov, Cluj, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Timiş, Vâlcea şi al municipiului Bucureşti), campioanele competiţiei din anul precedent (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al Judeţului Bihor- deţinătorul titlului naţional la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat” şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş – câştigătorul probei “Descarcerarea din vehicule”), respectiv Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” şi Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

Concursul, desfăşurat sub coordonarea şefului competiţiei, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, general de brigadă dr. Ioan Baş, a cuprins două probe: “Descarcerarea din vehicule” şi “Acordarea Primului Ajutor Calificat”, pe parcursul cărora competitorilor le-au fost testate abilităţile, deprinderile, experienţa şi cunoştinţele profesionale.

Concursul va reuni la start echipele de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat, câştigătoare ale fazelor zonale din cadrul ediţiei a III-a 2014 (Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Braşov, Cluj, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Timiş, Vâlcea şi al municipiului Bucureşti), campioanele competiţiei din anul precedent (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al Judeţului Bihor- deţinătorul titlului naţional la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat” şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş – câştigătorul probei “Descarcerarea din vehicule”), respectiv Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” şi Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

În prima zi a competiţiei, 04.09.2014 , s-au reunit la start echipele din 12 inspectorate judeţene şi al municipiului Bucureşti şi cele ale Facultăţii de Pompieri, respectiv Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” – Boldeşti.

În urma derulării primei etape, s-au calificat în finală, la proba “Descarcerarea din Vehicule” echipele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, Bucureşti, Dolj şi Timiş, iar la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat” echipele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, Bucureşti, Maramureş şi Mureş.

Mai multe poze de la concurs   – http://isubh.ro/?p=4211

La finalul concursului, dominat de profesionalism, implicare, fair-play şi respect între competitori, la proba “Descarcerarea din Vehicule” clasamenul a fost următorul:

locul I echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dealu Spirii” al municipiului Bucureşti;

– locul II  echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Crişana” al judeţului Bihor;

– locul III  echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Oltenia” al judeţului Dolj.

Proba “Acordarea primului ajutor calificat”  clasamentul a fost următorul:

– locul I echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dealu Spirii” al municipiului Bucureşti;

– locul II echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Crişana” al judeţului Bihor;

– locul III  echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Horea” al judeţului Mureș ;

Au fost premiate cea mai bună echipă de servanţi formată din plutonier major Stan Paul-Daniel şi plutonier Jercan Nicolae din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dealu Spirii” al municipiului Bucureşti, cea mai bună echipă de paramedici formată din plutonier adjutant şef Gyori Liviu, plutonier adjutant Szabo Tiberiu şi plutonier major Cser Jozsef Levente din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Crişana” al judeţului Bihor şi cel mai bun comandant de echipaj, care s-a dovedit a fi plutonier adjutant şef Marin Liviu din cadrul echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dealu Spirii” al municipiului Bucureşti.

Sursa: I.S.U. Bihor, http://isubh.ro/?p=4103

Mulțumesc pentru vizită. Vă rugăm să lăsați un răspuns.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s