Arde la pompieri! Incredibilele sponsorizări de la I.G.S.U.

125254_1

Tragedia din Clubul Colectiv scoate zi de zi la iveală acte incredibile de corupţie şi de neglijenţă criminală ale celor abilitaţi cu protecţia civilă. Luni, procurorii DNA i-au reţinut pe George Matei și Antonia Radu, ofițeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (I.S.U.) Bucureşti în cazul incendiului din clubul Colectiv. Potrivit procurorilor, deși au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, George Matei și Antonia Radu nu au întocmit niciun act de control și nu au întreprins vreo măsură pentru ca SC Colectiv Club SRL să fie luată în evidență de către I.S.U. București ca funcționând fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu, informeaza puterea.ro.

La nivel naţional activitatea de prevenire este condusă de adjunctul inspectorului general, prin structura specializată din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), denumită Inspecţia de Prevenire. Principala sarcină a colonelului Eugen Vişan, adjunctul IGSU, pe linia de prevenire este: “Reglementarea, avizarea, autorizarea, acordul, controlul, asistenţa tehnică de specialitate, informarea preventivă a autorităţilor, organismelor, factorilor implicaţi şi a populaţiei, precum şi pregătirea acestora pentru situaţii de urgenţă, auditul de supraveghere a persoanelor fizice şi juridice atestate, constatarea şi sancţionarea încălcărilor prevederilor legale”. Or, tocmai asta nu a făcut colonelul Vişan. Nu a modificat corespunzător Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor 163/2007 pentru aprobarea normelor generale de apărare împotriva incendiilor, care a fost dat ca urmare a aplicării Legii 307/2006.

Să vină sponsorizările la băieţi!

De ce nu a făcut-o? Ei, acum urmează partea incendiară a poveştii.  Eugen Vişan este preşedintele Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România (A.S.P.R.). Pe site-ul IGSU, Asociaţia este foarte bine prezentată, cu o mică scăpare. Nu ni se spune de unde îi vin fondurile. Aici sursele noastre au fost foarte precise: din sponsorizări! De unde aceste sponsorizări? De la firme din toată ţara care au probleme pe linia protecţiei împotriva incendiilor sau, pur şi simplu, funcţionează fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, ca în cazul Colectiv.

Abia după tragedia din 30 octombrie, măsurată până acum în 48 de morţi, Guvernul a făcut ceea ce trebuia făcut de multă vreme, dacă propunea colonelul Vişan. A dat H.G. nr. 915 din 3 noiembrie 2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinităţi.

În context, merită consemnat că Eugen Vişan era în concediu pe 3 noiembrie, el revenind la birou abia pe 9 noiembrie. Tot în perioada de concediu a adjunctului IGSU pe linie de prevenire a apărut şi O.U.G. nr. 52/2015 pentru modificarea şi completare Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Colonelul Vişan a stat, cum ziceam, atâţia ani cu mâinile în sân pentru ca sponsorizările să vină prin filalele A.S.P.R. din toate judeţele, pentru a se putea plimba el şi soţia prin lumea largă. De exemplu, în lunile august-septermbrie 2011, peste 50 de cadre de nădejde, în frunte cu Vişan şi consoarta, au vizitat New York-ul. Revenind la nevastă, unul din obiectivele ASPR este organizarea de activități de educație fizică, sport și turism cu membrii asociației și membrii de familie ai acestora.

Conducerea I.G.S.U., plătită ilegal

Inspectorul general, prim adjunctul si adjunctul inspectorului general nu au semnate de către ministrul de interne fişa postului, din anul 2013, susţin surse din M.A.I.  Fără fişa postului nu poţi fi normat, iar dacă nu eşti normat nu poţi fi plătit! În consecinţă, cei trei au fost plătiţi ilegal în acest timp.

Marii vinovaţi

Aceleaşi surse au ţinut să precizeze că vinovati de lipsa avizelor de securitate la incendii la nivel naţional sunt următorii: col. Vişan Eugen – adjunct al inspectorului general al IGSU şi şef al Inspecţiei de prevenire; col. Duduc Benone Gabriel – şef al Direcţiei Prevenire din IGSU şi subordonat al lui Vişan; col. Simionesu Dan Aurel – şef serviciu Prevenirea Incendiilor, subordonat al lui Duduc.

Aceştia sunt arătaţi cu degetul de colegi pentru că nu au respectat prevederile  art.2 , art. 3 alin.(1), (2), art. 11, art. 16 art. 17 alin. (1) lit. b) si art. 28   din Ordnul M.A.I. 1490 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare si a organigramei IGSU.

Cum vă spuneam, toată inspecţia din ţară din subordinea lui Vişan, cu acceptul tacit al lui Duduc şi Simionescu , face controale la operatori economici care nu au aviz şi le cere să sponsorizeze asociaţiile de sportivi pompieri din judeţele lor, care trimit banii la ASPR din Bucureşti, pe care o coordonează Vişan şi Bulearcă. În 2014, Vişan şi sotia, însoţiţi de personal contractual  Moise Adriana – traducător, au plecat cu jepul IGSU condus de un subofiţer Tănase Lucian în Turcia, pe cheltuiala asociaţiei. Sursele au ţinut să sublinieze că în acea deplasare nu aveau ce căuta cele două cadre şi nici maşina instituţiei.

Prezentarea A.S.P.R.

Asociația Sportivă a Pompierilor din România a fost înființată în anul 2000. Obiectivele de bază ale asociaţiei sunt:

  • realizarea pregătirii fizice complexe a pompierilor;
  • organizarea de activități de educație fizică, sport și turism cu membrii asociației și membrii de familie ai acestora;
  • menținerea și întărirea sănătății, dezvoltarea calităților fizice și morale; editarea de publicații cu tematică specifică pompierilor; popularizarea rezultatelor concursurilor profesionale ale pompierilor;
  • dezvoltarea colaborării cu organizațiile sportive din țară și cele de profil din străinătate, participarea la activitățile sportive, cultural-educative și de turism organizate de uniunile sportive mondiale, europene sau zonale de pompieri.

ÎNSEMNELE ASOCIAȚIEI

Asociația Sportivă a Pompierilor din România are siglă, insignă, steag și marș propriu.

MEMBRII ASOCIAȚIEI

Asociația Sportivă a Pompierilor din România are membri fondatori,  membri de onoare și membri.

CONDUCEREA ASOCIAȚIEI

Asociația Sportivă a Pompierilor din România este condusă de Consiliul Sportiv al Asociației și Biroul Permanent, filiala de către organele sale alese iar sucursala de Biroul Sportiv. Consiliul Sportiv al Asociației este autoritatea supremă al ASPR și se întrunește anual în ședință ordinară.

Președinte: colonel ing. Eugen Vișan

Vicepreședinți: locotenent colonel Florea Ion, maior Ion Florin Secretar: colonel ing. Felix Bulearcă

Întrebări

Este adevărat că fiul colonelului Eugen Vişan a lucrat la cea mai mare firmă de stingătoare din ţară, SC Eurosting SA, unde patron este naşul său de cununie? Care a fost darul de nuntă al naşului? Ce legătură este între promovarea colonelului Vişan în fruntea IGSU şi familia Robertei Anastase?

Sursa: Nasul TV, 10.11.2015 – ttp://www.nasul.tv/arde-la-pompieri-incredibilele-sponsorizari-de-la-inspectoratul-general-pentru-situatii-de-urgenta/

 

Anunțuri

Mulțumesc pentru vizită. Vă rugăm să lăsați un răspuns.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s