Campanie I.G.S.U. Ziua informării preventive

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, organizează în municipiul Bucureşti şi în judeţele ţării „Ziua informării Preventive”. 


Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie, urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.


Marţi, 13 mai 2014, sediile inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/subunităţilor de intervenţie locale şi cel al municipiului Bucureşti îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, vizualizând şi tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare.
Totodată, în zonele cu public numeros vor fi organizate puncte de informare preventivă şi exerciţii demonstrative de stingere, descarcerare şi acordare a primului ajutor medical de urgenţă.

Anunțuri

Mulțumesc pentru vizită. Vă rugăm să lăsați un răspuns.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s