28 Februarie – Ziua Protectiei Civile din Romania

Familiarizarea cu specificul instituţiei, prezentarea tehnicii de intervenţie utilizate în situaţii de urgenţă, amplasarea unor standuri expoziţionale cu mijloace specifice utilizate de salvatori şi distribuirea de materiale informative privind tipurile de risc ce se pot manifesta la nivelul judeţului nostru şi recomandări specifice de comportare se regăsesc în programul pregătit la sediile subunităţilor de pompieri la sfârşitul acestei săptămâni, când se va organiza ziua porţilor deschise.

.

Activităţile fac parte dintr-un plan întocmit în vederea aniversării, la 28 februarie a.c., a 81 de ani de Protecţie Civilă în România. Primele legiferări ale acestei structuri aflate permanent în sprijinul cetăţenilor se regăsesc încă din anul 1933 când în Monitorul Oficial al României se publica „Regulamentul Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” semnat de Regele Carol al II-lea prin „Înaltul Decret Regal” din 28 februarie 1930.

Sărbătoarea este un prilej de retrospectivă a activităţilor desfăşurate de-a lungul timpului, în misiunile de salvare a cetăţenilor ameninţaţi de conflagraţii militare, calamităţi naturale şi alte catastrofe. Dacă la înfiinţare structura s-a subordonat Ministerului de Interne, pe timpul celui de-al II-lea război mondial aceasta a funcţionat în Comandamentul Apărării Pasive din Ministerul Aerului şi Marinei, iar în perioada postbelică a fost transferată la Ministerul Forţelor Armate. În 1952 se înfiinţa Apărarea Locală Antiaeriană şi Comandamentul Apărării Locale Antiaeriene, cu primele state-majore regionale şi servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

Mereu pregătiţi de intervenţie, alături de celelalte structuri ale sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, specialiştii protecţiei civile au participat cu profesionalism şi devotament la misiunile de salvare a oamenilor şi diminuare a pagubelor materiale

Pentru aniversarea a peste opt decenii de la primele legiferări ale activităţii de protecţie civilă, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea se organizează o serie de activităţi. Astfel, în perioada 21-25 februarie a.c., s-au desfăşurat competiţii sportive sub egida “Cupa 28 februarie” la şah, minifotbal, bowling şi biliard.

Joi, 27 februarie a.c., în locuri cu afluenţă mare de persoane, se vor amplasa puncte mobile de informare preventivă, unde se vor distribui materiale informative privind tipurile de risc ce se pot manifesta la nivelul judeţului nostru şi recomandări specifice de comportare pentru fiecare situaţie în parte.

La sfârşitul săptămânii, în ziua de vineri, 28 februarie a.c., în intervalul orar 10.00-14.00, la sediile subunităţilor de pompieri din judeţ se organizează ziua porţilor deschise cu prilejul aniversării Zilei Protecţiei Civile din România. De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, la Cercul Militar din municipiul Focşani, va avea loc un simpozion dedicat aniversării a 81 ani de Protecţie Civilă în România.

Îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care doresc să cunoască îndeaproape activitatea pompierilor vrânceni la sediile noastre din municipiile Focşani şi Adjud, din oraşul Panciu şi comuna Vidra!

Sursa: Compartimentul Informare şi Relaţii Publice ISU Vrancea, 27.02.2014

Anunțuri

Mulțumesc pentru vizită. Vă rugăm să lăsați un răspuns.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s